La doar 20 de ani, tânărul din imagine are un job la care cei de vârsta lui nici nu visează. Călătorește în toată lumea și toate televiziunile vor să-i afle părerea

La doar 20 de ani, tânărul din imagine are un job la care cei de vârsta lui nici nu visează. Călătorește în toată lumea și toate televiziunile vor să-i afle părerea
Publicat: 09/10/2017, 16:09

Alex a ajuns să călătorească în întreaga lume zburând singur în avioane nou-nouțe, sarcina lui fiind să se asigure că serviciile, mâncarea și șampania sunt la cele mai înalte standarde. De asemenea, el testează fiecare scaun din aeronavă, incluzându-le pe cele de la clasa întâi.

Tânărul a manifestat un interes mare pentru domeniul aviației încă de mic copil și chiar a luat, la un moment dat, lecții de zbor.

La vârsta de 14 ani, Alex a fost invitat la postul de radio LBC să vorbească despre industria aviatică. La 16 ani, tânărul apărea deja și la televizor.

Acum, Alex Macheras lucrează cu producătorii de aeronave și testează noile avioane, zburând către diverse destinații și acordând calificative pentru confortul pe care îl oferă fiecare aparat de zbor în parte.

De asemenea, tânărul apare în mod regulat la televizor.

În ciuda programului încărcat, Alex găsește și timp pentru a se relaxa și vizita locurile deosebite în care ajunge în timpul acestor teste.

Saturday. #Qatar #Doha

O postare distribuită de Alex Macheras (@alexlhr) pe

The Middle East. #Qatar #Desert 🐫🇶🇦

O postare distribuită de Alex Macheras (@alexlhr) pe

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Un britanic s-a mutat într-un hotel de lux din Turcia pentru că era mai ieftin decât...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât câștigă o stewardesă la una dintre cele mai bine plătite companii aeriene: „Nu se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
Klaus Iohannis a rămas FĂRĂ CUVINTE. Nu am crezut că o să văd vreodată AȘA...
Recalcularea pensiilor. A fost publicat cel mai așteptat document
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Cu adâncă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie". Este doliu în lumea filmului românesc! Costel Constantin...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Două schelete dezvăluie pedepsele crunte aplicate în China acum 2.500 de ani
×